relax22

Sa ne oprim, fiecare dintre noi, pentru un moment, sa lasam ca imaginatia noastra sa creeze o realitate in care nu ar exista relatii de prietenie, nu ar exista fiinte carora sa le putem spune prieteni. Ar fi o realitate mult prea cruda pentru a o putea accepta. Unii dintre voi mi-ar spune, daca ar avea ocazia, ca ei au avut parte si poate inca mai au, de o asemenea realitate. E posibil ca unii sa fi cunoscut prietenia, dar sa nu o fi experimentat, caci prietenia nu e doar o afinitate cum o numesc unii, ci e mai degraba o virtute, si nu exista un alt lucru mai necesar vietii decat ea. Aceasta virtute nu este una pe care o gasesti la fiecare persoana intalnita, ci este mai degraba un margaritar in giuvaierul virtutilor celor intelepti.
    Sa nu uitam ca prea ades luam cuvintele si le asezam intr-un loc in care noua ni s-ar parea potrivit, uitand care le este adevaratul sens. Oare nu am vorbit noi prea usor despre prietenie, oare nu i-am numit pe multi prieteni, fara ca acestia sa fi avut de a face cu aceasta virtute? Cuvantul prietenie si-a facut astazi loc in nenumarate relatii, denumind legaturi intre parinti si copii, locuitorii unei "cetati", oameni apartinand aceleasi categorii sociale sau legatura dintre doi oameni. 
     Voi vorbi despre cea din urma dintre relatii, si anume despre cea dintre doua persoane care impart sentimentul prieteniei. Pentru a ne fi mai usor ar trebui sa incepem prin a cunoaste obiectul prieteniei. Vorbind in cazul general, neluand in seama pe aceia care au ca scop in viata trairea unei continuee exceptii, vom admite ca vrednic de iubit nu este decat binele, placutul si utilul. Aceste trei obiecte ale prieteniei sunt cele care determina cele trei specii ale prieteniei. Astfel are loc impartirea prietenilor in trei categorii distincte. Vom incerca, fiecare dintre noi, nu doar sa intelegem acest mecanism, care poate fi numit prietenie, ci mai degraba sa incercam sa ne identificam in una dintre aceste trei categorii. Sa vedem daca suntem multumiti cu noi insine, si daca nu, sa incercam sa vedem care este samburele problemei. Mai apoi sa cautam rezolvarea, fara a ramane impasibili si nepasatori. Pentru ca nu ar fi corect, intai fata de noi si mai apoi fata de ceilalti pe care ii numim prieteni. Haideti, deci, sa fim noi insine.
    Desi primul dintre obiectele prieteniei pe care le-am enumerat ar fi binele, am sa-l las deoparte pentru inceput si am sa incep cu placutul. Caci placerea este ceea ce atrage pe multi, faurind relatii de scurta durata. Cautand placerea proprie, ne gasim avantati intr-o relatie. Nu stam sa ne punem intrebarea daca acea relatie este benefica pentru ambele parti, ci mergem in virtutea avantajului ce ne poate reveni. Astfel, prietenul nu este iubit pentru ceea ce reprezinta el in esenta, ci mai degraba in masura in care este placut. Aceasta forma are la baza egoismul, acest viciu care se gaseste in fiecare dintre noi. Si ceea ce se bazeaza pe vicii, va sfarsi trist. E nevoie ca cealata persoana, de la capatul celalalt al relatiei, sa dea dovada ori de o dragoste adevarata, renuntare de sine, de un altruism nebunesc pentru a continua o asemenea relatie sau de acelasi egoism, care cautand placere in acea relatie si negasindu-l va inceta a mai fi prieten. Cu siguranta acest gen de prietenie nu au un caracter permanent, deoarece e mult prea dificil sa oferi sau sa primesti placere continua. Tinerii ne ofera des exemple de asemena prietenie, deoarece majoritatea relatiilor par sa isi aiba sursa in placere. Pasiunea aceea trecatoare nu face decat sa caute placerea prezenta si personala, neoferind stabilitate. O data cu trecerea timpului, cand acele pasiuni s-au scurs vedem cum prieteniile se destrama, lasind in urma un gol. Astfel, aceasta relatie cu caracter accidental nu este ceea ce ar trebui sa numim adevarata prietenie.
    In aceeasi categorie se afla prietenia bazata pe util. Nici aceasta nu este sortita altui sfarsit. Si aceasta se va destrama usor, in momentul in care incetam a mai fi utili. Ori, utilitatea este ceva trecator, de fel durabil, variind dupa imprejurari si nevoi. Aceste prietenii ofera o fluctuatie continua determinata de gradul de necesitate si de utilitate al persoanelor implicate. Cat de dureroase pot fi aceste prietenii. Egoismul duce aceste prietenii la niste limite care pot afecta profund sentimentele unei persoane, care incepe sa se simta folosita. Ar trebui sa ne ferim de astfel de relatii, inainte de a ne face vinovati de a fi ranit sentimentele cuiva. Nimeni nu are dreptul sa isi insuseasca calitatile sau personalitatea cuiva.
    Haideti insa sa lasam deoparte aceste "prietenii" si sa vorbim putin despre ceea ce numim adevarata prietenie sau prietenia perfecta, aceasta pentru nu a nega caracterul de prietenie care il au cele expuse mai sus.
    Da, doar atunci cand vom invata sa renuntam la noi insine, cand vom lasa ceea ce este izvorat din virtute sa ne insufleteasca, atunci vom cunoaste prietenia. Dar trebuie sa stim ca nu e lesne sau intamplator, ci uneori cere mari sacrificii. Trebuie sa ne cunoastem pe noi insine, sa fim constienti de necesitatea unei nobleti interioare. Dar, ce pacat! Aceasta perla, nobletea, e rara si nu multi au gasit-o. Totusi sa speram. Sa ai noblete inseamna sa nu fi egoist. A nu fi egoist inseamna a dori binele celuilalt. Astfel de prietenie este o prietenie ce da dovada de virtute si virtutea este ceva durabil, caci virtutea este de durata. Astfel ajungem sa cunoastem prietenia absoluta. Sa nu ne fie teama sa incercam absolutul in prietenie, caci ce poate fi mai frumos ca absolutul. Ma gandesc, si iata ca observ cum o prietenie bazata pe virtute ofera nu doar bunatate, ci da din belsug si placere si utilitatea. De aceea mi-am permis sa spun ca aceasta prietenie este absoluta. Iata, deci, ca prietenia necesita un caracter nobil, o virtute un suflet deloc egoist pentru a ajunge pe treapta desavarsirii.
    Am cazut pe ganduri, cand mi-am dat seama cat de rara este aceasta prietenie, si cat de putini sunt oamenii care sunt gata sa ti-o ofere. M-am lasat de prea multe ori inselat de multi care mi-au declarat prietenie, fara a avea in ochi licarirea acelei virtuti necesare, ascunzand in ei nimic mai mult decat egoism. Si iata ca m-am intristat. Dar, totusi, este speranta, mi-am spus. Am sa incerc sa fiu eu insumi acel om capabil de a oferi o prietenie adevarata, si de ce sa nu sper ca altii imi vor urma exemplul. De ce sa nu fi si tu un astfel de om? De ce sa ne ascundem in spatele unor dorinte de a primi prietenie, fara sa fim noi insine gata sa traim adevarata prietenie? Nu, am sa fiu eu cel dintai care va trai in asa fel incat sa fie vrednic de a fi numit prieten. Am sa incerc sa fiu eu insumi prieten, dar virtuos si nobil, tinand in mine frumusetea adevaratei prietenii.

1. Sportul preferat

Varsta:

17 – agatatul fetelor
25 – sex, sex, biliard
35 – sex, fotbal, fotbal
45 – fotbal, fotbal, sex
65 – sah, table

2. Bauturi preferate

Varsta:

17 – depinde cine-l vede
25 – bere, “Sex on the beach”
35 – vodca, bere neagra
45 – whisky, vin vechi de 50 de ani
65 – ceaiuri pentru prostata

3. Idealul feminin

Varsta:

17 – dupa ce se satura de propria mana…, Angelina Jolie
25 – cineva de varsta mamei lui
35 – o tipa de vreo 25 de ani, cu propria afacere
45 – o tanara de clasa a XII-a
65 – o doamna in putere, sa-l poata ingriji

4. Lucruri pe care le detesta

Varsta:

17 – sa-l sune parintii la intalnire
25 – sa faca sex cu o fata si sa nu mai scape de ea
35 – soacra
45 – sa fie deranjat in timpul meciului de fotbal
65 – dezlipirea protezei

5. Fantezii sexuale

Varsta:

17 – “Ce cool ar fi s-o pipai”
25 – “Mi-ar placea s-o fac in avion”
35 – “Vreau o blonda inteligenta”
45 – “Macar sa ma tina pana la capat”
65 – “De si-ar face Viagra efectul”

6. Semnificatia unei seri perfecte

Varsta:

17 – in camera lui, cu o colectie de reviste si filme porno
25 – ar vrea sa incerce cateva acrobatii sexuale
35 – 5 ore la bar cu baietii, 5 minute de sex la intoarcerea acasa si somn, nene!
45 – o friptura zdravana si o bucata din placinta sotiei
65 – macar doua ore de somn, fara sa-l apuce durerile

7. Cine face sexul bun: gaina batrana sau capra tanara?

Varsta:

17 – prefera pisicile
25 – ambele
35 – daca esti zoofil, chiar nu mai conteaza
45 – gaina tanara
65 – ciorba de capra

8. Locul preferat pentru intalniri romantice

Varsta:

17 – McDonald’s
25 – un cocktail la bar si o camera de hotel inchiriata
35 – o cina in oras, fara copii
45 – acasa cu sotia: gatesc, se uita la stiri si… adorm
65 – o ora petrecuta pe banca, la soare

9. Unde e granita dintre sexy si porno?

Varsta:

17 – intre ultima pagina a manualului de Anatomie si prima pagina a unei reviste pentru adulti
25 – intre Pamela si Anderson
35 – acolo unde se termina pudoarea
45 – intre o minge de fotbal si Nicoleta Luciu
65 – intre “y” si “p”

10. Ce vor femeile?

Varsta:

17 – sa faca sex cu el
25 – sa faca sex cu el si cu inca o tipa
35 – sa afle ce gandesc barbatii
45 – bani
65 – un loc in testamentul lui

11. Pozitii sexuale preferate

Varsta:

17 – SEX, XES, ESX, EXS, XSE
25 – s-a plictisit de Kama Sutra, asteapta noi propuneri
35 – “Ganditorul”
45 – el in pat, ea in bucatarie
65 – 3-1, 6-6, mat din trei mutari

12. Locul preferat pentru sex

Varsta:

17 – oriunde nu-l vede nimeni
25 – oriunde ar putea fi privit pe furis
35 – oriunde nu-l vad copiii
45 – acasa in pat…, acolo doarme cel mai bine
65 – in gand

13. Numeste un afrodisiac

Varsta:

17 – privitul pe gaura cheii
25 – fascinatia in fata organului sexual feminin
35 – dorinta
45 – relaxarea
65 – Viagra

14. Varsta ideala pentru casatorie

Varsta:

17 – 25
25 – 35
35 – 45
45 – 65
65 – 17

 

Cum poti simti atata furie si iubire in acelasi timp? Cum se face ca pentru barbati aniversarile implinirii unei varste din relatie sunt doar zile ca toate  celelalte? Si cum se face ca mai au si tupeul sa-ti vina cu o scuza patetica de genu: "am uitat", sau "am fost in pana de inspiratie", "simplul fapt ca stam impreuna e suficient drept cadou", iar apoi sa te intrebe de ce "naiba" esti suparata? Chiar asa de neinteles suntem? Chiar asa mult le cerem sa-si mai aduca aminte de inca o data pe an in afara zilelor lor de nastere, pe care bineinteles nu le uita si bineinteles ca se asteapta la cadouri?! Cum se face ca barbatii au atata lipsa de imaginatie, iar noi avem "surplus"?! Noi trebuie sa fim mereu alea cu surprizele, sa fim sexy, sa gatim bine, sa pastram ordinea in casa si nu in ultimul rand sa avem mereu chef sa facem sex cu ei chiar daca le put picioarele sau gura! Trebuie mereu sa fim la dispozitia lor, sa incercam sa fim perfecte, pentru ce? Pentru un strop de iubire? Pentru putina atentie si aia dupa ce s-a epuizat pe toate celelalte persoane din jur? Atat de patetice am ajuns si noi? Credem ca din "iubire" facem astea! "Iubire"…ce cuvant maret! Ajung inevitabil si la intrebarea: chiar avem nevoie de barbati? Stim  ca suntem valoroase, frumoase, destepte…chiar avem nevoie de un astfel de specimen ca sa ne schimbe, sa devenim niste femei disperate care nu se mai regasesc pe ele insele, nu mai stiu cine sunt? Chiar avem nevoie sa ni se spele mintile cu vorbe dulci de iubire, pline de minciuni, cu dulci-amarui iluzii? Concluzia!? Suntem masochiste: ne place sa ni se rupa inima in bucatele, ne place sa dramatizam, sa plangem, sa mancam cantitati industriale dintr-o data de inghetata si ciocolata pana ni se face rau si vomitam (asta este modul nostru de a ne "inghiti amarul"). Cred ca ne-o meritam!

Acest text apartine in totalitate lui Mircea Cartarescu:

 

Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti
dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai
culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una
cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme
indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de
cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de
chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza
asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda,
ca una dintre cele mai raspandite strategii de
supravietuire e mitocania agresiva.

In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si
menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt
prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape
pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si
ritualuri de contact care sa elimine, practic,
posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te
contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to
disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de
acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti
sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare
te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate
ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta
ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala
pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv,
asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in
picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine
vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie
cat mai draguta si mai serviabila cu clientii.
Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i
se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo
cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor
incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de
lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile
zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem
vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care
te repede de nu te vezi.

Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani
din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat
si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au
devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca
nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate
ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar
fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei
blanzi.

In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in
perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi
sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.
Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate
nivelurile, romanii sunt proprii calai si propriile
victime intr-o societate profund alienata psihic, o
societate isterica.

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora
actuala: tensiunea continua la nivelul vietii
cotidiene. Starea continua de explozie, care ne
provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul
generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun
prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au
impins spre asta saracia si lipsa de orizont,
carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti
dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase.
Pot fi si alte explicatii obiective.

Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot
acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul
careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.

Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si
obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul
nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam
voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale
publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel
de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele si noii imbogatiti.

Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra
sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei.
Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi
spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice
demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un
rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite
deocamdata.

    10 cele mai proaste cadouri pe care un barbat i le poate oferi unei femei de Craciun:

1.Niciodata nu-i oferi unei femei orice fel de aparat electrocasnic sau orice i-ar face treaba prin casa mai usoara. De exemplu, un mixer, un prajitor de paine, un nou aspirator, unul din acele mop-uri carora le face reclama la tv, care fac orice numai ca nu absorb si viata din tine. Singurul aparat permis este un vibrator cu toate vitezele, lent, mediu si care are nevoie de un barbat. Alta alegere inteleapta este noua masina de spalat cu stoarcere turbo (face ziua de spalat rufe sa treca foarte usor daca poti ca macar sta pe ea in timpul stoarcerii, sfarsind prin a zambi tot restul zilei).

2.Orice produs de curatare la pachet mare, "draga, ti-am luat acea cutie mare de Tide pe care o doreai." "Acest Rex ar trebui sa tina o vreme." "Am obtinut o reducere la acest dispozitiv industrial de curatat wc-ul." Tot ce pot spune este sa fi pregatit sa fugi.

3.Orice obiect ascutit produs de Moulinex cu felii sau discuri, sau un set de cutite Ginsu. Acestea pot fi intr-o zi folosite ca arma impotriva ta cand te vei intoarce acasa cu ruj pe guler dupa "o noapte cu baietii".

4.Nu cumpara cadouri pentru tine pentru ca apoi sa pretinzi ca sunt pentru ea. "Draga, sunt sigur ca vei gasi de folos acest nou burghiu pe care ti l-am cumparat." Pana termini, ii va fi gasit deja scopul, facand o gaura de 1 cm. in capul tau numai pentru ca te-ai putut gandi ca ar accepta un cadou atat de josnic. Dupa un asemenea cadou, probabil nu vei mai fi pe acolo Craciunul viitor.

5.Orice lenjerie de bumbac, cum ar fi o pijama cu "usita" in spate; o camasa de noapte imprimata cu personaje din desene animate Mica Sirena sau Barney. Ii da impresia ca nu o consideri o femeie sexi, asa cum este. Scoate-ti portofelul si cumpara-i ceva sexi de la Triumph (asa cum ai facut-o pentru amanta sau alta prietena).

6.Un parfum oarecare care te costa 50.000-100.000, cum ar fi Eu de Toilet, care chiar miroase a toaleta, tarfa ieftina sau sosetele tale murdare. Daca ai de gand sa-i cumperi parfum, indreapta-te spre marci cunoscute.

7.Orice fel de bijuterie cu zirconiu, pe care o vezi la teleshopping. Va fi foarte rusinata cand se va lauda prietenelor ei cu acest frumos diamant si va incerca sa taie sticla cu el. De asemenea, nu ar fi acum momentul potrivit sa-i iei acel set de carlige cu diamante pentru sfarcuri, pe care ai vrut intotdeauna sa il iei; stii cum ne place sa ne etalam bijuteriile si ar deveni stanjenitor la petrecerea de Craciun sau Anul Nou cand s-ar hotari sa le arate prietenilor tai.

8.Nu-i cumpara haine pentru ca tu crezi pentru cateva secunde ca ai gust in domeniul imbracamintii de dama. Ei bine, poate ca ai daca esti travestit, dar toate ca toate, crede-ma, va zambi si va spune ca e frumoasa in timp ce-si va inneca plansetul si va spune in sinea ei, "unde naiba voi putea purta aceasta costumatie fara sa fiu arestata pentru prost gust?" Un indiciu suplimentar, petele nu merg cu dungi. Este un lucru cunoscut pentru restul lumii ca asta este tabu. Este ca si cum ai purta alb dupa o inmormantare.

9.Nu-i da un certificat de cadouri, la o sala de fitness sau la un magazin specializat in mentinerea siluetei. Majoritatea barbatilor ar trebui sa stie, in special cei care au invatat raspunsul corect la intrebarea "Arat grasa in pantalonii acestia?" Daca esti unul dintre amaratii care inca nu s-au invatat minte si cumperi un cadou de genul acesta, fi pregatit sa fi tratat prin tacere o luna de zile. (Cu toate ca s-ar putea sa fie ceva ce de abia astepti.) O alternativa mai buna ar fi sa angajezi un dansator de la Chippendale ca antrenor personal pentru a o motiva sa slabeasca. Cu siguranta ca isi va intinde muschii pe melodii vechi in timp ce ii va indesa bani in slipii lui tanga. Nu sunt sigura, dar cred ca numai asta inseamna 3.500 de calorii arse.

10.In cele din urma, nu cumpara niciodata unei femei crema antirid sau o carte despre "Cum sa nu fi nesuferita de duminica pana sambata." Acestea nu sunt considerate cadouri, sunt considerate motive pentru a lovi serios persoana care le aduce si pot fi luate in considerare si la tribunal.

 

 

    Da, poate suna destul de ciudat "o relatie fara obligatii". Exista insa. La inceput totul este minunat, ceva nou, ceva incitant. Cu timpul insa, adevaratele sentimente pot iesi la iveala. 
    Acest lucru se poate intampla cand relatia se infiripa intre prieteni care se cunosc de foarte mult timp, nu sunt siguri de sentimentele ce si le poarta si atunci decid "foarte bine, este ceva intre noi dar regula trebuie sa fie aceeasi din ambele parti: fara legaturi, fara obligatii". Sau mai poate fi intalnita atunci cand cei implicati in relatia respectiva nu vor ca altii sa stie despre legatura lor. Asa ca traiesc ceva impreuna, poate ceva foarte minunat, dar de teama celor din jur, mai ales a celor foarte apropiati, au o relatie "fara obligatii". 
    Cand apar problemele? 
    Problemele apar in mod sigur mai devreme sau mai tarziu. Poate ca unul dintre parteneri simte ceva mai mult decat celalalt, dar ii este frica sa-si exprime sentimentele. Sau, in cazurile cele mai fericite, amandoi au sentimente puternice, dar se feresc sa le marturiseasca. Doar au pornit la drum "fara obligatii", nu? 
    Ce trebuie facut? 
    In primul rand trebuie sa pornesti de la ideea ca orice relatie e bazata pe incredere si angajamente. Oricat de infricosator ar putea parea, ele stau la baza unei relatii. Si de obicei relatii care iau nastere dupa o discutie de genul "hai sa fim prieteni" nu dureaza foarte mult. Este fie vorba de dorinta de a avea pe cineva, dar in acelasi timp si libertatea de a intalni pe altcineva, fie teama de a te apropia prea mult de o persoana. 
    Fii sincera – spune-i partenerului ca nu te simti bine asa si ca preferi ceva serios sau o despartire. Poate si iubitul tau simte la fel – si nu ar fi ingrozitor ca amandoi sa jucati jocul "fara obligatii" si in acest timp sa pierdeti placerea si pasiunea unei relatii complete? 
    Sau poate ca el nu simte la fel. Atunci e grav pentru tine – poti fi ranita si poate urma o perioada in care iti vei pierde increderea in tine daca vei continua asa.

1. Sa fiu inconjurata de oameni care stiu sa se bucure de viata;
2. Sa ii sprijin pe oamenii din jurul meu sa descopere viata;
3. Sa ma intalnesc cu cel putin un prieten pe saptamana;

4. Sa iau licenta cu 10
5. Sa merg la teatru

6. Sa patinez

7. Sa fiu iubita de persoana pe care o iubesc

8. Sa fac cadouri

9. Sa vad mereu jumatatea plina a paharului

10. Sa fiu vesela continuu

11. Sa gasesc solutii pentru orice problema

12. Sa nu dezamagesc pe nimeni

13. Sa pot sa invat cat mai multe lucruri noi

14. Sa dansez cat mai mult

15. Sa calatoresc cat mai mult in lume

16. Sa am mai mult curaj sa ma lupt pentru lucrurile in care cred

17. Sa strang din dinti si sa fiu tare

18. Sa mai renunt uneori la orgoliul meu

19. Sa-mi vad apropiatii fericiti si sanatosi
20. Sa pot fi zi de zi cine sunt eu cu adevarat….iar…

21. Sa nu mai incerc sa schimb pe nimeni

22. Restul sa ma placa asa cum sunt ….:)

23. Echilibrul dintre relatia amoroasa si serviciu ..Doamne oare cine l-a gasit sa ma invete si pe mine..:)

24. Sa luam din toate intamplarile, toti, numai partea frumoasa si buna

25. Da sa nu uit si de omenire…Pace si liniste pentru toti..in special pentru cei din Africa…mincare si cit mai multe antibiotice…

 

Pesimistul vede dificultatea in fiecare oportunitate.
Optimistul vede oportunitatea in fiecare dificultate.”
Winston Churchill

Asa cum ceva nu poate avea loc in realitate doar dorindu-l, nici schimbarea nu poate fi impiedicata rezistandu-i. Mintea insa devine atasata de toate obisnuintele sale. Vrea sa-si mentina status-quo-ul. Chiar si atunci cand esti in suferinta, mintea poate dezvolta dependenta de aceasta suferinta. Va construi o intreaga  identitate in jurul ei. Cine ai fi daca nu ai mai avea aceasta problema? Mintea atasata se va simti mai in siguranta daca totul, inclusiv suferinta ta, ramane asa cum este.

Atunci cand oamenii sunt condusi printr-un proces de terapie, consiliere, consultanta ori coaching catre ceea ce isi doresc cu adevarat, multi dintre ei se lovesc de zidurile propriilor rezistente. Intr-o forma sau alta, unii dintre ei vor spune: „Ma tem ca, schimbandu-ma, nu voi mai fi eu.” Prin urmare, in mod eronat, schimbarea devine echivalenta cu „a nu mai fi eu”. Este ca si cum ceva din interiorul lor prefera sa ramana mici, nefericiti, ghinionisti, bolnavi si mizerabili, deoarece aceasta cred ei ca sunt, ori asa merita. Oare mintea atasata, in loc sa se mai preocupe de confortul obtinut cu minimum de efort, a luat-o razna?

Aceeasi minte atasata care rezista schimbarii este foarte priceputa in a gasi scuze. Va sopti ceva de genul „pur si simplu nu este momentul potrivit” sau „inca nu stii suficiente lucruri” sau „ai nevoie sa fii sigur/a” sau „pur si simplu simt ca este gresit si prea riscant”. Chiar va ajunge sa insiste pe faptul ca isi asculta "intuitia", desi, in realitate, vorbesc frica si rezistenta.

O alta forma de nebunie apare atunci cand mintea atasata decide sa „depaseasca” aceste dubii si frici aducand in prim plan noi convingeri. Astfel este creata o „acoperire" inteligenta. In numele gandirii pozitive, sunt scoase de la naftalina „texte” care ii ajuta pe oameni sa se simta mai bine pentru un timp. Dar rezistenta la schimbare ramane ascunsa. Cand aceste „texte” nu reusesc sa produca rezultatele dorite, apar dezamagirea si deziluzia. Adesea, acesti oameni ajung sa creada ca nu au actionat cu suficienta convingere ori suficient de mult timp, asa ca vor face si mai mult efort pentru a-si hrani propriile fictiuni. Aceasta seamana mai degraba cu practicile din antichitate, in care se incerca multumirea zeitatilor furioase prin sacrificii din ce in ce mai sangeroase. 

Schimbarea este insasi natura Universului. Totul se afla in continua schimbare. Desi uneori te simti blocat/a intr-o anumita situatie ori incepi sa-ti spui povesti despre cum nu se poate schimba nimic in viata ta, fiecare zi este diferita. Adevarul este ca nimeni nu stie ce se afla dupa urmatorul colt. Orice se poate intampla. Orice este posibil.

Poate ca de fapt, acest tip de incertitudine si lipsa de control perturba mintea atasata mai mult decat orice altceva. Mintea atasata este acea parte din noi care cu disperare incearca sa prevada viitorul, sa controleze oamenii si evenimentele. Dar siguranta si securitatea mult dorite pot veni numai prin acceptarea misterului realitatii si prin non-rezistenta. Pacea vine odata cu acceptarea.

A avea incredere in fluxul vietii si a permite lucrurilor sa se desfasoare fara a le forta este posibil atunci cand ne amintim ca tot ce se petrece este animat de cele mai bune intentii. Mintea atasata ar putea avea propria idee despre ce inseamna „cele mai bune intentii”, dar stim foarte bine cat de des a reusit ea sa se insele. In ceea ce viata ne ofera, intotdeauna se afla un dar. Intotdeauna avem sansa de a creste, de a invata si de a experimenta iubirea in forme din ce in ce mai profunde.

In loc sa ascultam vocile fricii care se zbat pentru a ne mentine in zonele binecunoscute, ce ne impiedica sa dam ascultare vocii tacute care ne ofera strafulgerarile intuitive ale adevarului? De prea multe ori, aceasta voce tacuta este „acoperita” de zgomotul de fond al trancanelii mentale, al motivelor de tot felul, scuzelor, rationalizarilor sterile, emotiilor alienante si de tumultul vietii profesionale!

Unind puterea mintii tale cu puterea Universului creezi parteneriatul care va produce miracole. Cele mai profunde dorinte si adevaruri ale tale au nevoie sa rezoneze congruent in fiinta ta fara rezistenta sau conflict. In aceste conditii perseverenta ta orientata in directiile dorite iti va aduce succese la care nici nu ai indraznit sa visezi. Cum ar fi sa actionezi ca si cum momentul cel mai potrivit este acum? Daca in realitate stii tot ceea ce ai nevoie sa stii? Cum ar fi sa actionezi cu increderea si certitudinea succesului deplin?

Cand reusesti sa iti schimbi atitudinea interioara, aceasta va schimba intelesul tuturor cuvintelor si actiunilor tale. Gandurile tale cele mai profunde, chiar si atunci cand nu sunt rostite, ii afecteaza pe toti cei cu care esti conectat/a. In traditia chineza se cunoaste faptul ca cea mai usoara unduire a mainii va genera reverberatii si miscari ale moleculelor pana la capatul Universului. Tu ce fel de unduiri trimiti in actiune? La ce anume alegi sa te gandesti astazi?

Am observat ca in mai toate relatiile, trecand de mirajului inceputurilor, treptat se insinueaza un soi de blazare si de ignorare a partenerului care in timp erodeaza si duce la inevitabilul sfarsit. De ce, m-am intrebat? De ce, cand la inceput totul pare o comuniune perfecta, se ajunge la a nu mai avea ce sa discuti, cum sa iti comunici emotiile, sentimentele, gandurile?

Lasand cu totul la o parte aspectele practice ale vietii, faptele necesare traiului, ramane o mica, uneori o infima felie de timp in care putem sa ne dedicam celui ce este CUPLUL. Cuplul, privit ca entitate, si nu ca suma de doua personalitati diferite, menite intamplator sa convietuiasca.

Cuplul nutreste din efortul si energia depusa de fiecare dintre cei doi, pentru crearea unui climat de incredere, comunicare, impartasire, acceptare. Sunt ‘lectii’ de arta a ascultarii, de arta a conversatiei, de arta a ludicului si in final de (re)descoperire a unor fatete latente ale fiecaruia din membrii unui cuplu. Stim ca viata trepidanta si mult prea grabita a zilelor noastre ne ingaduie din ce in ce mai putine clipe in care sa ne dam jos mastile, sa ne deschidem usile sau ferestrele sufletului si sa ii permitem celuilalt sa ne vada dezgoliti, nu numai la trup, dar si la suflet sau spirit.

Imaginez ca posibile exercitii de ‘deschidere’, intamplari, ‘happeninguri’, in care cei doi sa nu faca altceva decat sa exploreze in adancul celuilalt, in care intrebarea-laitmotiv sa fie: ‘Ce simti TU in legatura cu asta?’ (povestea unei zile,o pagina de lectura, un eveniment cultural, o imagine, o experienta)

Am o prietena ai carei parinti, trecuti de 80 de ani, merg impreuna, evident, tinandu-se de mana, in parc, iar seara isi citesc unul altuia din aceeasi carte, iar apoi adorm linistiti. Am vazut in asta un fel de model de comuniune pe care as dori sa il impartasesc si eu.

Dar zilele trecute am primit, aproape ca pe o lovitura in moalele capului,propunerea: ‘iubito, trebuie sa ne luam un televizor in dormitor’, cu explicatia, probabil izvorata din impreunarea sprancenelor mele, ‘asta e placerea mea, sa adorm la stiri’, si dintr-o data am avut in minte scenariul de care m-am temut.

Doi straini, unul picotind in timp ce zapeaza in nestire sau fixandu-se pe un canal oarecare si adormind cu telecomanda in mana, exceptia privitului la televizor devenind regula, picanteria devenind drog, instrainarea insinuandu-se si spatiul dintre trupuri si priviri, tot mai mare.

Nu sunt atat de absurda incat sa nu am televizor in casa, desi consumul de televiziune scapa deseori unui control constient si responsabil, dar locul lui nu este deloc in dormitor, spatiul care ar trebui sa fie destinat odihnei si cunoasterii ‘celuilalt’. Aproape ca vad acesta imixtiune a televiziunii in viata de cuplu ca pe imixtiunea unei alte femei, care s-ar baga in pat cu noi si ar prelua intreaga atentie a barbatului.

Am vazut acum cateva zile o reclama, la metrou, care ne incuraja sa nu devenim oameni second hand. Si atunci mi-am pus intrebarea, cum vine asta? Ce deosebiri exista intre oamenii first hand si oamenii second hand? Cine ii catalogheaza asa, cine stabileste ‘regulile’ si, in definitiv, cine sunt acesti oameni?

Vreau si eu un exemplu de om first hand. Ce face, cu ce se ocupa, de ce isi merita acest ’statut’? Si cine sau ce pune aceasta eticheta: de om second hand sau first hand? Si pana la urma a fi om second hand e de rau sau de bine? M-am tot gandit, tu ce parere ai?

Daca pornesc direct de la termenul de second hand, atunci eu consider ca un om trecut prin viata, care s-a confruntat deja cu multe, intra la aceasta categorie. Deci, un om second hand este o persoana experimentata, avantajata de toate cunostintele acumulate. Stie la ce sa se astepte, cum sa infrunte viata, stie sa se bucure la maxim de clipele fericite. Este un om puternic si rezista vijeliilor pe care le ofera destinul.

Paradoxal, un om first hand este dezavantajat, doar denumirea ii mentine o aura speciala. In rest, nu zaresc beneficiile, el este undeva la inceput, se loveste de multe piedici carora nu stie sa le faca fata. Ce-i drept, un om first hand are parte de experiente noi, insa nu intotdeauna trece cu brio de ele tocmai fiindca ii lipseste ‘vechimea’.

Tu cum crezi ca e un om first hand? Dar unul second hand?
Pana la urma, eu cred ca o astfel de segmentare a oamenilor e absurda.

Ma trezesc intr-o dimineata , deschid calculatorul si cu o cafea alaturi pot incepe o noua zi. Ascult o melodie care imi declanseaza o stare introspectiva . Ma pune pe ganduri si incep sa ma intreb si eu: ce e dragostea? Oare mai are vreo semnificatie sintagma ‘Te iubesc’ in ziua de azi?.

Te iubesc, 2 cuvintele atat de usor sa le rostesti, care ar putea insemna TOTUL, sau nimic pentru ca dragostea nu se afla in ceea ce spunem ci in ceea ce facem ca sa o dovedim.

Ce e dragostea? Cred ca dragostea nu e decat adevarul pur, ceva in interiorul meu si in al tau,al nostru , dragostea inseamna loialitatea, incredere, daruire, cred ca poate fi mai mult de atat pentru ca dragostea e profunda si se produce diferit la fiecare.

Dragostea te poate face sa radiezi de fericire sau te poate face trist, dragostea iti poate alina sufletul sau dragostea poate muri . Dragostea poate fi multe lucruri, dar cu totii stim ca se manifesta diferit de la om la om. Dragostea e peste tot, numai ca nu mai sunt ochi sa o vada sau pur si simplu ne refuzam lucrul acesta.

Asa ca trezirea, merita sa deschizi ochii si sa incepi o zi noua cu zambetul pe buze, s-ar putea ca dragostea sa te ia prin surprindere si sa nu fi pregatit ptr asta. Dragostea vrea sa fie descoperita , dar nu o lasam noi sa intre in viata noastra, pur si simplu afisam un scut de nepasare, aroganta, indiferenta. Eu nu vreau sa traiesc intr-o lume fara dragoste.

Merita sa te risti cu tot ce ai pentru a gasi dragostea. Nu conteaza de cate ori cazi, e mai important cat de repede te ridici. Nu uita sa zambesti….un zambet pur face minuni, ai sa fi uimit!!!

A iubi inseamna…. sa te simti singur cind persoana iubita nu e cu tine…. si sa te gandesti la ea macar o data pe zi… sa radeti de amintiri frumoase … sa vrei sa fii alaturi de ea in orice moment … sa ocolesti toate barierele pentru ea… sa petreceti momente fericite impreuna… sa scrii ceea ce gandesti despre ea…. sa iubesti compania ei…. sa te gandesti la ea chiar daca esti de cealalta parte a lumii… sa o acoperi de pupici.
Inteligenta fara dragoste te face pervers.
Justitia fara dragoste te face insensibil.
Diplomatia fara dragoste te face ipocrit.
Succesul fara dragoste te face arogant.
Bogatia fara dragoste te face avar.
Supunerea fara dragoste te face servil.
Saracia fara dragoste te face nemultumit.
Frumusete fara dragoste te face ridicol.
Autoritatea fara dragoste te face tiran.
Munca fara dragoste te face sclav.
Politica fara dragoste te face dictator.
Vorbele fara dragoste te face dur.
Legea fara dragoste te face fariseu.
Adevarul fara dragoste te face indiferent.
Credinta fara dragoste te face fanatic.
Crucea fara dragoste creaza tortura.
Viata fara dragoste isi pierde sensul.

Fericirea este absolutul spre care tindem toti si mereu e ceva mult mai sus, mult mai greu de atins. Fericirea nu presupune sa ai succese in toate; este mai degraba o stare interioara de care putem sa ne bucuram in fiecare zi, daca stim cum sa o pretuim!

 Stiti si voi, ati auzit de cazuri in care prietenii proverbiale s-au destramat dupa o divergenta, ai spune acum, minora. Nimeni nu ar fi crezut, cine a fost de vina, oare se mai impaca, acelasi set de intrebari. Oameni care in tineretiuri impartisera o saltea de camin, un chistoc de tigara sau ultimul borcan de zacusca, ajung dupa cativa ani sa se urasca de moarte. Pentru ca,de obicei, resentimentele sunt mai puternice in cazurile acestea: nu te astepti ca tocmai el, te simti tradat, vrei sa te razbuni ca sa arati ca poti si tu etc.

Dar oare cum functioneaza lucrurile astea? Iti alegi intr-un final, dupa cateva runde de probe, dovezi si eliminari, un set de oameni cu care alegi sa mergi mai departe. Sunt ai tai, si-au castigat functia, ii cunosti, aveti istorie in spate, istoria va da incredere unul in celalalt asa ca puteti trece la incredintarea de secrete, la instaurarea unor reguli speciale, pentru tine si pentru ei. Sunt primii pe care ii chemi atunci cand ai nevoie (si ultimii care pleaca), cei a caror imagine o vezi atunci cand te gandesti generic la prieteni, cei in care ai incredere si pe care ii apreciezi. Le oferi privilegii si te bucuri de privilegii din partea lor, nu? Asa facem cu totii?

Dar atunci cand lucrurile sunt atat de dificile pentru tine incat nu mai poti tine cont nici macar de aceste reguli speciale? Cand una din parti incalca pactul. Ce poate insemna? Ca este un test, ca nivelul tolerantei ar trebui ridicat? Este o proba de foc, peste care prietenia poate trece…sau nu? Este un semn ca lucrurile nu mai merg?

Cand un prieten greseste, il penalizezi pentru gresala sau apreciezi toti anii in care ti-a fost alaturi?

Placerea de a face shopping sau doar de a vedea ce mai e nou, de foarte multe ori se izbeste de nestiinta (sau nesimtirea) unora care vand moda. Am incercat sa intrebam noi, in locul lor, cateva persoane interesate de shopping care sunt experientele mai putin placute, si care se repeta, la o partida de cumparaturi.

Cei mai detestati raman vanzatorii. „ Le lipseste zambetul de “bun venit”. „Acorda o prea mare atentie la felul in care sunt imbracata (”asta e cu bani” sau “a, e fara bani”) – poate suna ciudat … Dar de multe ori, atentia si tratamentul este in functie de inaltimea tocurilor”. „Sunt unele domnisoare care sunt prea agresive “cu ce va pot ajuta”, nu “ce cautati?”….imediat ce intru in magazin”.

”Evit magazinele care „te pun” sa iti lasi la intrare bagajul, chiar daca este o genta pe umar, sau un ghiozdan purtat in spate ce nu par sa te incomodeze. Iar in aceeasi categorie intra si bodyguarzii care se plimba prin raion fix la distanta regulamentara de 1 metru in spatele tau, de te simti client vechi al sectiilor de politie prins fiind cu buzunarele burdusite de „articole de sezon”.

Traim in viteza. Vietile noastre sunt complicate, problemele ne acapareaza, frivolitatile ne inunda si uitam de adevaratele lucruri si evenimente care ne aduc mult tanjita fericire. Un zambet din partea vecinului, o imbratisare tandra din partea iubitului, bucuria pe care o facem celor din jur prin actiunile noastre, o floare primita cu dragoste la zi aniversara- acestea sunt parte din sursa noastra de energie spirituala.

Raportandu-ma la perioada cand eram copii, constat acelasi lucru: ca bucuria era provocata tot de lucrurile marunte, de primirea ciocolatei preferate, a unei jucarii noi sau a unei hainute pe placul nostru.
Uneori, cand ne simtim gravitand in jurul grijilor, in minte ni se iveste o exclamatie ‘Ce bine era cand eram copil! Nu aveam nicio grija’.

Oare de ce incetam sa fim copii? Ar fi un pas spre o lume mai buna, mai putin rautacioasa si invidioasa daca am simti ca niste copii, daca am reusi sa fim puri, sinceri, daca am incerca sa vedem totul in roz, in ciuda petelor gri care isi fac aparitia, in mod inevitabil, din cand in cand.

‘Copilaria’ este un cuvant cu o incarcatura spirituala deosebita, un cuvant care ar trebui sa trezeasca un zambet nostalgic pe chipul oricarei persoane. Parintii ar trebui sa aiba grija ca, peste ani, copiii sa aiba acest zambet lipit pe buze. Voi, care sunteti parinti, daruiti-le copiiilor ce e al lor, o copilarie frumoasa, chiar mai frumoasa decat a voastra daca este posibil.

Scriind acest mesaj pentru voi, am devenit, fara sa vreau, nostalgica si ma intreb de ce oare copilaria este prima perioada din viata oamenilor? Am gasit un raspuns, relativ de altfel. Probabil, pentru ca noi, oamenii sa pastram in suflet spiritul si energia acestei etape pe parcursul intregii vieti, pentru a ne intoarce, doar cu gandul, din pacate, la ceva pur, inocent.

Ar trebui sa pastram cu grija copilul din noi pentru a ne bucura intr-adevar de viata.

    Pentru mine o meserie inseamna ceea ce faci zi de zi si ceea ce te pasioneaza; este lucrul in care tu te-ai perfectionat si pe care ai ajuns sa il faci aproape cu profesionalism.
    In fiecare zi eu admir oamenii. Asta e meseria mea. Chiar daca aparent sunt un om ca toti ceilalti, preocupat de ginduri, probleme, solutii, idei, ei bine, atunci cand ies pe strada, chipurile celorlalti ma coplesesc iar ceea ce urmeaza pentru mine este o calatorie care ar putea sa nu aiba sfarsit, o calatorie in infinitul caracterelor, posibilitatilor, situatiilor. Imi trebuie atat de putin: un miros de anotimp (am scenarii pentru fiecare 4), o casa veche, un sunet sau chiar un vacarm. Personajele-mi incep sa danseze, nimic nu este lasat la voia intimplarii, piesa a inceput.
    In ultimul timp am descoperit ca ma induioseaza la maxim rolurile pe care ni le asumam in fata noastra si in fata celorlalti, personajele pe care credem ca le intruchipam si modul in care le interpretam. Mi se pare pur si simplu greu de suportat cantitatea de emotie pe care o simt atunci cind inteleg (in mod sigur o mica parte din) mecanismul din spatele acestei decizii, a fiecaruia. Cit de complexe sunt toate aceste perceptii din spatele cortinei, felul in care am privit si apoi am inteles, modul in care redam si mergem inainte cu acelasi costum. Nu exista niciun detaliu care sa nu corespunda profilului, suntem decisi, aceasta este haina pe care am ales-o.
    Stiu ca s-a vorbit mult de tipare, cu totii ne-am declarat revoltati ca aceste lucruri indraznesc sa existe in lume, unii chiar se jura ca se afla in afara lor, insa eu am ajuns sa cred ca aceste intrebari ne fac sa pierdem elementul cel mai important din ecuatie: toleranta si indulgenta cu care trebuie din cand in cand sa ne tratam.

Ce-i al meu e pus de(o)parte! Sunt o fata altruista, zambesc mereu oamenilor din jurul meu. Merita sa-i binedispun. Macar pe moment. Sau cine stie? Peste zi isi vor aminti de zambetul meu si vor zambi la randul lor altora. Sa fie asa… un lant al zambetelor.

Vreau sa cred ca sunt o persoana care are prieteni adevarati. Ce daca nu ma suna cu zilele. Imi sunt prieteni. Nu au timp pentru mine, dar se gandesc la mine. Eu am timp mai mult decat ei sa le trimit un sms sau un mail de cateva randuri sau sa le las un mesaj offline pe messenger? Poate sunt doar mai organizata. Sau poate sufar de sindromul prieteniei si ma agat cu disperare de niste oameni numiti… prieteni.

Da, asa vreau sa cred: ca am prieteni! Ce daca ma cauta cand se simt singuri? Ce daca isi amintesc de numarul meu de telefon cand au ceva de rezolvat? In momentele cand am nevoie de ei, de o vorba buna, o mangaiere, un umar pe care sa plang sau o incurajare, nu e nimeni langa mine. Stau cu telefonul in mana si astept: un apel, un sms, sa vad ca se gandeste cineva la mine. Dar… CINEVA acolo sus ma iubeste.

Prietenii mei stiu ca sunt o fata puternica, desteapta, descurcareata si nu am niciodata nevoie de ei! Da… nu stiu ce sa zic! Poate au dreptate. Ma gandeam zilele trecute, ca ar trebui sa imi fac (cum am vazut in filme) un PRIETEN IMAGINAR. Ha ha ha!

Cand totul se destrama… ma trezesc singura. Eu, cu mine si cu viata. Atat de dura, dar in acelasi timp frumoasa. Si trebuie sa o infrunt! O sa incerc sa o fac si mai frumoasa!

Sufletul imi e cel mai bun prieten. Si o sa am grija de el, sa-l pastrez curat, deschis si bun!

Mi-a cazut ca o caramida-n cap aceasta intrebare. Am raspuns spiritual pe moment, binenteles. Dar, nevoia m-a facut sa scriu un mail netrimis, citat mai jos:

Sal.

Imi pare rau ca te deranjez, nu sunt convins ca fac bine, dar nu pot
scapa de intrebarea ta: "Tu esti fericit?"
Motivul este nu problema de a fi fericit in sine, ci de ce mi-ai pus
aceasta intrebare. Intrebarea ta coroborata cu impresia lasata de
filmul la care am fost ma macina. Stiu ca suntem doar doi colegi, si
imi place acest lucru, dar nu pot sa ma abtin sa te intreb: "de ce?"
mi-ai pus aceasta intrebare.
Daca nu-ti cer prea mult, as dori un raspuns, nu vreau unul
telegrafic, scris la rece, ci, daca s-ar putea, vreau sa stiu ce ai
gandit in acel moment. Nu stiu, nu cred ca ma va ajuta raspunsul tau,
dar cel putin voi avea un punct de plecare.

Numai bine.

Reies intr-adevar multe lucruri personale din el, dar insuficiente .
Totusi, nu ma pot abtine sa-l comentez la rece, sau sa comentez pe langa el…
Si as incepe asa:

Cat de des tu te mai intrebi daca esti fericit? In caz ca nu stiai, TREBUIE sa te intrebi! Cand evaluezi rapid viata ta, daca-ti pui intrebarea, probabil vei concluziona ca esti fericit, binenteles ai mici necazuri, dar cine nu are, nu-i asa?
Nu-i asa?… Ai nevoie de o confirmare, de o sustinere.
Fericirea, prin definitia pe care o am eu din cresterea mea, reprezinta o stare euforica, cu o durata limitata. Asadar, prin definitie, nu este o stare permanenta. Si atunci, ce-ti ramane sa faci, acceptand ca recunoasterea simpla cu da sau nu a faptului ca esti fericit nu este o optiune?
Solutia: nefericit sau multumit, sau orice stare/situatie intre ele.
Trebuie sa mai aduc o precizare: cand pun intrebarea "Tu esti fericit?" nu ma refer la acum, sau de cand citesti aceste randuri, sau de cand ai mancat mic dejunul, sau… ci la o perioada care a inceput de la ultima schimbare majora din viata ta. Rar in viata unui om se intampla sa existe asemenea schimbari. Prin observatie pura, pot spune ca un om are tendinta de a-si cara mediul propriu si cunoscut de el, oriunde s-ar duce, oricat de exotic ar fi locul. Asadar, stai bine si te gandeste inainte de a raspunde, sau, mai ales, inainte de a incepe sa analizezi daca esti fericit, care ar fi ultima schimbare reala din viata ta.
Si acum sa revin asupra raspunsului. E simplu sa spui ca esti nefericit, e starea naturala a fiecarui om, cea mai simpla metoda de a-si explica si motiva existenta: "sunt nefericit, trebuie sa fac mai bine, sa fiu mai bun", sau "sunt nefericit, vreau sa fiu singur si ticalos". Remarca "vreau". Bun, deci 90% din oameni sunt nefericiti, este un adevar crud care ne motiveaza viata.
Starea de multumire. Multumit inseamna ca totul este in ordine acasa, totul este in ordine la serviciu, viata este pe drumul pe care ti l-ai imaginat, nu planeaza nici un nor, ce sa mai, toate merg bine, poate cu mici scartaieli ici si colo, dar nu ceva care sa nu poata trece intr-o zi, maxim o saptamana.
Ei bine, scopul meu cu aceste randuri, dupa aceasta introducere scurta, este de a demonstra ca tocmai starea aceasta de multumire este cea mai periculoasa. Deci, fericirea, in comparatie cu multumirea si nefericirea, trebuie sa retii, este doar un moment, de aceea nu intra in discutie. Multumirea aduce dupa sine disparitia problemelor, a nevoilor, deci si a dorintei de a imbunatati ceva in viata, a unei schimbari. O schimbare inseamna in primul rand contact cu alti oameni. Daca esti multumit, nu doresti sa cunosti persoane noi, care te pot influenta, chit ca la nivel constient poti da impresia de disponibilitate, nu doresti noi relatii, noi dependente , pana la urma, nu doresti sa stii ce gandesc ceilalti. Recunosc, asta este impresia mea: da, esti fericit! da, nu vrei sa stii cum de esti fericit! da, nu vrei sa-i asculti, nu poti sa-i intelegi pe cei din jur ci vrei ca doar ecourile tale sa se faca resimtite in vorbele lor.
Binenteles, nu esti de acord cu mine, asa ca voi folosi un exemplu: cand esti mic, nu nevoia personala dicteaza comportamentul tau, ci regulile generale ale jocului pe care le accepti fara sa comentezi, fara macar sa constientizezi optiunea. Adult fiind, totul este o optiune, in alegerea careia primeaza eul propriu. Relatiile le construiesti pe baza preferintelor personale, sau le ierarhizezi conform acestora. La fel si cu prioritatile. Un prieten este prieten in functie de ce ofera si de ce primeste. Copil fiind, existau doar parteneri de joc, care respectau aceleasi reguli ca si tine.
Cu impresia clara ca nu am lamurit nimic, ca am oferit un amalgam de cuvinte, inchei concluzionand ca de cele mai multe ori "fericirea" este considerata avand in vedere doar bunastarea proprie, nu si a celor din jur, desi persoanele din jur sunt pilonii acesteia.

A fost odata, ca niciodata, un nimic.
La un moment dat, acu foarte multa vreme, nimicul a explodat. (Probabil se plictisise sa fie chiar atat de nimic.)
Din explozia lui a rezultat ceva mirific: au rezultat stele si nori, apa si soare, pamant si stele. A rezultat si noaptea si ziua, si atractia (gravitationala), si undele ultraviolete, si mai ales particulele.
Au rezultat ciocniri infioratoare, cataclisme extraordinare, la nivel micro dar si macro, ce sa mai, a rezultat un univers mirific, caci exploziei initiale i-a urmat asezarea ordinii. Ordinea a intrat in vigoare incetul cu incetul, pana s-a ajuns la o extraordinara perfectiune, o perfectiune prea putin atinsa de mecansimul celui mai exact ceas.
Perfectiunea a creat apoi piatra: o îngemănare de mici perfecţiuni, creată cu un scop. Eternitatea.
Nu a fost suficient.
Modelul luptei din interiorul unei stele a fost reluat, la o scara mult mai mică, intr-o formă mai imperfectă pentru a crea un ansamblu numit viaţă.
Celula.
Celula a creat Ciclul vieţii: naştere, consumarea vieţii, moarte.
Perfecţiunea stelei este oglindită de procesele ei interne de combustie, care transformă energia dintr-o formă în alta, faţă de viaţă, care consumă, tranformand, dar mai ales distrugand, lucrand in pierdere.
Viaţa a scapat de sub controlul Perfecţiunii. Viaţa s-a auto generat, s-a transmutat, până a creat Omul.
Omul este apoteoza Vieţii. Este cea mai mare creaţie a Vieţii. Omul este distrugătorul Vieţii. Născută din imperfecţiune, scopul final al Vieţii este moartea.
Departe în stele, Perfecţiunea veghează, rece, bătrînă. Are de partea ei timpul.
Pe o bucată de rocă, desprinsă dintr-o stea, pe veci sortită sa se rotească în jurul stelei, un fir de praf care se aprinde, arde sau îngheaţă, în funcţie de capriciile calculate ale stelei care i-a fost părinte. Pe ea, Viaţa a creat un mediu protector pentru evolutia supremei creatii. Omul a invatat sa se adapteze mediului, s-a autoconstientizat, si-a determinat potentialul de stapan suprem al lumii microscopice in care traieste, si, de atunci, nu a existat pentru el decat vanitatea. Vanitatea este copilul omului. Ea il convinge pe om ca poate avea idealuri sfinte, sentimente adanci, trairi unice. Ea il orbeste pe om de la realitate: este un microb care rezista in niste conditii intamplatoare, a carar variatie insignifianta ii afecteaza distrugator existenta. Este un ansamblu de organisme pe care le dispretiuieste si le ignora, un ansamblu de imperfectiuni fizice pe care prefera sa nu le vada. Este condus de instincte animalice pe care nu le intelege dar carora, in vanitatea lui, le ridica la rangul de trairi emotionale supreme, scopul vietii. Si-a creat un invelis psihic, societate, in care nu trebuie sa lupte pentru supravietuire, nu trebuie sa respecte spiritul vietii de a ramane doar cel mai capabil reprezentant al speciei. A creat astfel mila pentru a putea omagia dragostea dintre un barbat paralizat care se doreste eutanasiat si asistenta care-l vegheaza. Se chinuie, se zbate, ca un vierme in carligul la capatul atei din undita unui pescar, dar pana la urma moare.
Se zbate atat de mult incat uita sa se opreasca si sa se gandeasca la ceea ce-i
in jurul lui, sa-si regaseasca bucatica de perfectiune din el. Duce o existenta
efemera, care nu poate fi observata pe durata universului. Si totusi, in vanitatea lui, inca se crede important.
Si totusi, existenta lui are un motiv, o explicatie, un scop. Nu este cel pe care mediul, societatea l-a invatat, ci altul. Mult mai inalt si profund.

Fiecare om are o identitate proprie. Cand moare, identitatea lui dispare. Dar, aceasta identitate, aceasta capacitate de abstractiune, de gandire imateriala nu se repeta. Ea se contorizeaza. Desi omul moare, identitatea lui continua sa contribuie intr-o noua forma, mult mai importanta, scopului universului.
Omul nu poate exista doar pentru a duce o viata efemera pe o planeta pierduta in spatiu. Omul are conditiile necesare si suficiente de a invata. Desi de cele mai multe ori greseste, ii ia mult sa inteleaga, de-a lungul istoriei, omul invata. O data cu invatatura vine intelepciunea.
Din pacate, o data cu intelepciunea, vanitatea devine mai puternica si provoaca distrugeri din ce in ce mai mari speciei omului.
De aceea, pe om il asteapta doua mari finaluri: extintia finala, rapida venita din propria infumurare, prostie, egoism, vanitate; sau intelepciunea finala, intelegerea rolului si integrarea cu universul, cu perfectiunea, cu eternitatea.
Din pacate, unui vierme nu-i poti explica cum sa-si poata monta roti dar poti sa-l pui jos si sa-l lasi sa aleaga singur drumul catre lac, sau catre padure.
Finalul este totusi fericit, perfectiunea castiga, viata moare.
Si uite asa se poate scrie o poveste despre nimic…

         Se spune ca nu ai voie sa te rusinezi cu membrii familiei tale, pentru ca nu tu i-ai ales. In acelasi context, prietenii ti-i alegi si, extinzand, trebuie sa fii mandra de ei. Pentru ca, daca stai sa tragi linie, fara ei tu n-ai fi aceeasi, iar viata ta s-ar schimba radical.
            De cele mai multe ori – si, crede-ma, vorbesc din proprie experienta – prietenii ni-i regasim la nevoie. Parca in restul timpului, atunci cand suntem fericiti si nu avem probleme, ii lasam sa stea acolo, in casuta lor speciala din inima noastra, dar uitam sa le oferim afectiunea noastra. Unii dintre prietenii nostri se pierd pe parcurs, datorita lipsei de atentie cu care ii „cadorisim”, altii inteleg (sau actioneaza aidoma cu noi) si ne asteapta, cuminti, sa apelam la ei in momentele noastre de rascruce. 
           Dupa multi ani de prietenie cu anumiti oameni – iar la varsta noastra multi ani reprezinta, uneori, o treime sau chiar o jumatate de viata – ajungi sa stii si cam care va fi reactia lor la anumite gesturi ale tale. Dar niciodata – si inteleg prin acest cuvant chiar semnificatia lui, definitiva, cumva – nu vom stii cum vor reactiona la problemele noastre si care va fi sprijinul si sfatul lor in anumite situatii.
          De aceea, una dintre primele reguli ale prieteniei trebuie sa fie sa le vorbesti deschis, fara sa astepti un anumit raspuns de la ei (poate tocmai pentru ca ei stiu care sunt asteptarile tale, nu vor spune ce crezi tu ca vor spune) si sa nu crezi ca ceea ce te sfatuiesc sau iti recomanda este greu intentionat. Daca sunt cu adevarat prietenii tai, atunci vor avea grija sa-ti menajeze sentimentele (dar nu intotdeauna, fiind chiar de preferat sa te „scuture” bine atunci cand e cazul) si sa te faca sa simti ca te poti baza pe ei. 
            Un lucru foarte important pe care l-am observat in ceea ce priveste prietenia este ca niciodata nu trebuie sa te simti „nelalocul” tau cu prietenii. Pentru ca daca ii rogi ceva (desi, poate, de felul tau, faci greu acest gest) nu trebuie sa-i faci sa simta ca ti-au facut o favoare la care nu te asteptai si ca te-au indatorat major prin acest gest. Un prieten adevarat te ajuta fara sa se gandeasca la viitor, ca poate, odata si odata, ii vei intoarce serviciul. El va intelege doar ca ai avut nevoie de el, ca a putut sa te ajute si a facut-o si cu asta basta. 
           Cand ai mai multi prieteni – cum probabil este si cazul tau – vei reusi uneori cu greu sa pastrezi un echilibru in a-i tine la curent cu ceea ce se intampla in viata ta. Poate ca atunci cand ai fost promovata, ai gasit la indemana numarul de telefon al celei mai bune prietene, iar prietenului tau i-ai spus abia a doua zi de marele eveniment. Nu-l lasa sa inteleaga ca ai uitat sa-i spui si lui si, mai ales, nu spune: „Cum, nu ti-am spus?”.
           Daca in viata ta s-a schimbat ceva, intotdeauna trebuie sa-ti faci curaj si sa-i spui prietenului tau. Asta nu inseamna ca „bati toba”, dar chiar e nevoie de multa sinceritate. Sa luam situatia urmatoare: ai o relatie amoroasa de lunga durata, iar la un moment dat te indragostesti de altcineva. Nu ti-este usor, desigur, ai dileme si tot felul de probleme. Dar cui sa le impartasesti daca nu prietenilor buni? Ia in calcul si posibilitatea ca relatia ta actuala sa se termine, sa fii impreuna cu celalalt si prietenii tai se mira apoi de unde a aparut noul tip, ca tu n-ai zis nimic. Crede-ma, increderea lor in tine se va zdruncina serios.

          Unele prietenii se bazeaza pe relatii de zi cu zi, pe iesiri in oras, pe schimbat bancuri pe e-mail si pe mici barfe despre serviciu. Si asa ar trebui sa si fie, pentru ca asa ajungi sa cunosti cu adevarat un prieten, din micile amanunte care ii compun viata. Alte prietenii, insa, au la baza mai curand mari gesturi, sacrificii, dovezi importante de dedicatie. De cele mai multe ori, intre aceste doua laturi ar trebui gasit un echilibru. Pentru un prieten aflat intr-o situatie grea este important sa faci gesturi marete, sa-l faci sa simta ca e important, dar daca le faci zi de zi, echilibrul se pierde, iar prietenia devine usor falsa.
         Daca, prin absurd, cel mai bun prieten al tau nu poate fi prezent la marile evenimente din viata ta – cum ar fi casatoria – nu trebuie sa disperi. Motivele pentru care el a facut asa ceva sunt intotdeuna obiective si nu trebuie sa le iei in serios. Plus ca, intr-o prietenie adevarata, stii ca el a fost acolo cu inima lui. Cu toata inima lui. Asa cum si tu vei fi, intr-o situatie similara. 
          Dupa cum ti-am mai spus, avem tendinta sa strangem „randurile” prieteniei atunci cand suntem in impas. Cautam sa petrecem mai mult timp cu prietenii cand avem cea mai mare nevoie de ei. Daca pe prietenii tai i-ai supus unui regim de austeritate pentru o anumita perioada de timp – mai mult sau mai putin intentionat – si, la momentul de restriste ei ti-au fost alaturi, nu repeta greseala.
          A doua oara s-ar putea sa nu-ti mai treaca cu vederea tacerea si raceala, iar tu sa pierzi cel mai important sprijin din viata ta. Merita? In plus, gandeste-te bine care sunt motivele care te determina sa te indepartezi de prieteni: cariera, colegii de serviciu (cu care ai o relatie superba, dar mai distanta), o iubire mare, alte preocupari (de obicei legate de finante).
         Ei bine, acum analizeaza cu atentie care dintre toate acestea au sanse sa dureze pentru totdeauna. Niciuna? Desigur, pentru ca relatia de prietenie pe care tu ai creat-o dureaza din multe mii de motive, construite incetul cu incetul, cu rabdare si intelegere, iar toate celelalte enumerate sunt, in general, impulsuri de moment. 
         Pentru mine, una, cele mai multe dintre prietenii s-au incheiat cand m-am mutat dintr-un loc in altul. Colegii din scoala generala au ramas doar atat, colegi, cand am intrat la liceu. Cand am plecat la facultate si prietenii (la catarama) pe care mi-i facusem in liceu au fost dati uitarii.
        Apoi, insa, m-am maturizat si am inteles ca prietenia este una dintre relatiile cele mai sigure si mai frumoase din viata mea. Si am invatat sa reinnod sentimente calde, sa reiau intalniri si sa pastrez ceea ce cucerisem cu multi ani in urma. Iar acum prietenii mei sunt toti la acelasi nivel, fara diferentieri pe criterii temporale sau de locatie. As face orice pentru ei, si cred ca aceasta ar trebui sa fie si concluzia. Ca trebuie sa ai incredere in ei si ei vor avea incredere in tine, stiind ca vei fi acolo pentru ei, cand e cazul.

     Toti marii specialisti in dezvoltare personala spun ca una dintre conditiile de a reusi in viata este pasiunea cu care muncesti pentru ceea ce-ti doresti. Pasiunea este cea care rastoarna muntii si te transforma dintr-un om obisnuit in cel mai grozav om de pe pamant. 
    Pasiunea este cea care te ajuta sa-ti descoperi talentele ascunde si iti deschide usi acolo unde pareau ca nu exista. Pasiunea cu care crezi in tine si in ceea ce faci iti paveaza drumul vietii cu succese.

    Multa lume se plange ca nu reuseste sa aiba succes si tot ce presupune acesta. Oare ceea ce faci este calea ta? Oare ai pus destula pasiune in munca ta incat sa fie nemapomenita?

    Stiu, o sa-mi spui ca te pasioneaza ceea ce faci. Sigur? Ce inseamna adevarata pasiune? Motivatia mistuitoare care te mentine la suprafata chiar si atunci cand totul pare impotriva ta. Puterea din spatele actiunilor tale care te indeamna sa mergi mai departe cand totul pare distrus in jurul tau.

    Iubesti atat de mult ceea ce faci incat ai lupta cu cei care nu cred in tine si in ideile tale? Ce faci atunci cand esecul apare in calea ta? Cum reactionezi la pierderile suferite in lupta cu viata si cu tine?

    Poate ai in intalnit persoane care ratacesc. Ratacesc cautand o carare mai neteda fara sa stie ca ei creeaza aceasta carare. Asteapta de la altii raspunsuri la propriile intrebari fara sa asculte raspunsurile din ei. Se plang ca viata este nedreapta cu ei
si ca altii sunt vinovati pentru nereusitele lor. Oare? Exista si lucruri care par imposibile. Depinde ce anume iti doresti tu. Secretul este in tine, in gandurile tale. Daca ai fi absolut sigur ca cea mai mare dorinta a ta este posibila ce ai face? Si, ce
te opreste?

    Te indemn sa visezi si sa-ti povestesti viata asa cum ti-ai dori sa fie. Nu te limita singur gandindu-te ca nu se poate. Daca iti doresti totul este posibil. Pune pasiune in ceea ce faci, in felul in care razi sau plangi, in felul in care zambesti, in mersul tau,
in felul in care priveti viata.

    Foloseste aceasta pasiune pentru fiecare obiectiv pe care iti propui sa-l atingi. Nu lasa flacara care-ti arde inima si mintea sa se stinga la prima picatura de tristete din viata ta. Vrei sa reusesti? Vrei sa daruiesti celorlalti ceva nemuritor, ceva care sa le aduca aminte de tine? Pasiunea este nemuritoare. Pasiunea este cea care atrage atentia asupra ta. Ceilalti o simt in tine, in ceea ce faci si in ceea ce reusesti. Succesul este in tine. Asteapta sa-l descoperi si sa-l impartasesti cu ceilalti. O sa spui ca ai aceasta pasiune si succesul nu a aparut. Gandeste-te la ce inseamna acest succes pentru tine. Poate sa fie exprimat prin bani mai multi sau o recunoastere pe plan profesional. Poate sa insemne gesturile marunte de apreciere ale colegilor pe care i-ai ajutat. Poate sa fie aprecierea familiei sau o promovare. Atunci cand iti spui ca ai esuat in drumul tau gandeste-te ce ti-a adus acest asa zis esec si ce anume ti-ai dorit si in ce fel ti-ai exprimat dorinta de reusita. Ti-a diminuat aceasta nereusita
pasiunea de a trai?

    Experienta mi-a demonstrat ca daca stii ce anume iti doresti cu adevarat si lupti cu pasiune viata iti ofera oportunitati si posibilitatea de a-ti atinge visele. Am fost si eu ca cei care ratacesc cautand o carare mai buna.

    Au existat oamenii speciali al caror drum s-a intersectat cu al meu si m-au facut sa realizez ca in exterior nu voi gasi ceea ce cautam. Ajutata de ei am descoperit pasiunea care-mi motiveaza actiunile. 
    Intotdeauna am crezut ca raspunsurile le voi gasi la altii. Eram curioasa si puneam intrebari. Am avut surpriza sa descopar ca de fapt raspunsurile importante pentru mine le cunosteam deja.

    As dori sa existe o reteta universala despre felul in care poti sa
descoperi aceasta pasiune, dar fiecare poseda propria reteta magica.

     Uneori cred ca cel mai scump lucru de pe fata pamantului e aparent, banalul cuvant: “iarta-ma”. Poate de aceea ne este atat de greu sa-l dam celuilalt, desi stim ca am gresit, desi vedem ca nu exista alta cale de a repara, macar moral, un rau facut. Cand inchid ochii imi imaginez acest cuvant ca pe un pod, sau macar o punte peste prapastia care se naste intre oameni dupa o disputa, o divergenta sau mai multe, sau chiar dupa tradare, minciuna, inselare.
            Copil fiind, bunica mea de suflet imi spunea: “Sa nu inchizi ochii peste o zi in care ai lasat lucruri nerezolvate sau certuri neinchise”. Cu alte cuvinte imi spunea sa nu merg sa dorm inainte de a-mi fi terminat treaba sau inainte de a fi cerut iertare, daca in ziua respectiva gresisem cuiva. Cat de greu este sa recunosti ca ai gresit si sa faci pasul spre reparatia morala aveam sa aflu de multe ori in viata. E o chestiune de orgoliu, de imagine. Sa admiti ca ai gresit inseamna sa recunosti ca esti mai putin decat credeai, ca mai ai de invatat, ca nu esti perfect. Normal, ati zice. Da, doar ca de la a spune la a face se afla un lung si dureros drum al sentimentelor umane, adeseori greu de stapanit. Sa gresesti e normal, dar sa recunosti si sa repari ce se mai poate, e dumnezeieste.
            Greseala recunoscuta e pe jumatate iertata, spune vorba proverbului. Dar de ce s-o faci? Poate pentru simplul motiv ca daca nu o faci acum, practic, constient sau inconstient alegi. Alegi ca in viitor sa ramai tu cu orgoliul tau singuri pe canapeaua lui “jumatate-om” si sa mancati floricele in fata televizorului.
Cam asta ar fi pretul unui “iarta-ma”. Si poate veti spune ca nu intotdeauna acest cuvant mai poate salva ceva. Probabil ca daca timpul a trecut si disputele s-au intetit, fara a gasi o solutie, acest cuvant nu va functiona. Dar chiar si asa va face ceva pentru cel care il va rosti. Ii va reda deminitatea si simtul propriei valori..
Cum sa faci primul pas: Ia un buchet de flori sau pregateste mancarea favorita, du-te la celalalt si invita-l sa stati de vorba. Ai putea incepe spunand. “Stii, sunt cateva aspecte legate de persoana mea care as dori sa le clarificam. Iti datorez scuze si as vrea sa-mi dai sansa sa ti le ofer si sa rezolvam problema”. Ai putea sa-i scrii pe un biletel pe care sa-l expediezi prin posta. Asigura-te ca e parfumat cu esenta favorita a persoanei in cauza. Sau, daca n-ai idei si ti-e inca greu sa privesti realitatea in fata, dar ai o conexiune la internet, ia o felicitare electronica pe care scrie cu litere de-o schioapa cuvantul magic si trimite-o. Fii sincer cand faci asta. Sentimentele ranite simt cel mai bine nesinceritatea. Si nu uita sa intrebi ce poti face ca supararea persoanei dragi sa nu mai aplaneze asupra ta, sa nu persiste. Iar daca ai norocul unui raspuns, asigura-te ca vei face intocmai ceea ce se asteapta de la tine.
Sfat ca intre prieteni: Iertarea si dragoste sunt singurele emotii umane care se daruie si care fac pamantul nostru cu toate ale lui, un mic coltisor de Rai. Cand ele lipsesc, suntem ciobiti, viata nu mai are sens si orice vine ulterior, oricate relatii am cladi dupa aceea, prapastia lasata in urma ne va chema cu ecourile ei. Iertati pana la capat daca iubiti cu adevarat. Si folositi “iarta-ma” la fel, daca iubiti cu adevarat. Nu va calcati inima de dragul orgoliului. Oricat de greu ar fi sa infrangeti mandria, sunt mai insuportabile singuratatea si viata continuate in neiertare.

     Am aruncat acest mesaj in apa la inceputul acestui an. Adica, am avut curajul sa-mi recunosc starea si dorinta, scopul in viata, si sa astern in jurnalul meu, intr-o noapte, randurile de mai jos. In sfarsit. Vestea cea buna este ca in momentul in care mi-am recunoscut mie insami cele scrise, a venit cel care mi-a taiat respiratia. A venit pentru ca era momentul sa vina. 
    Daca venea mai repede decat trebuia, n-as fi recunoscut fereastra de oportunitate.. 
    Asa ca, trebuie sa dau acest "mesaj in sticla " mai departe, si altii au nevoie de el. Acum sunt fericita, foarte fericita…
    Acesta este "mesajul din sticla din oceanul sufletului meu":
    "Ma vad satula de struguri cu boabe mari si galbene, arsa de soare, privind in sus printre frunzele unui copac, mari si verzi, traslucide, calda de dragoste. Ma vad invartind cu putere intr-o mamaliga aburind, presarand de sus patrunjel maruntit intr-o ciorba fierbinte, ma vad inmuind bucati de paine in ulei de masline si ungandu-ma pe degete, stergandu-ma de rochie…Ma vad in bucatica de lumina rubinie de pe un pahar rotund plin cu vin dulce…Apoi ma vad pe asternuturi moi satula de dragoste, cu ochii intredeschisi intre somn si trezie, fara constiinta clipei care urmeaza, prezenta doar in acea secunda senzuala si eterna.
    Ma vad dormind si apoi trezindu-ma dupa perdele portocalii, cu fluturi si flori, stiind ca undeva exista o ceasca de cafea si o tigara pentru mine apoi imi pun picioarele pe un scaun la masa din bucatarie,si astept sa se trezeasca casa mea.… apoi o singura privire de la cel care citeste ziarul imi zice ca sunt cea mai cea mai cea mai cea mai potrivita in casa asta plina de dragoste de toate felurile. Dragoste de soare, de ploaie, de toate felurile de dragoste care exista sau pe care le-am inventat pe lumea asta. 
    In loc de asta, in fiecare dimineata imi incalt pantofii de doamna, imi iau mapa, imi iau masca de acritura si ies in lume. Spre seara, uneori, la o bere, port discutii inteligente si stereotipe cu alte fete cu ochi tristi care zambesc, si ne spunem ca suntem minunate , unice si speciale, dar… Apoi ma intorc la casa mea calduta, la care din pacate platesc chirie s-il zaresc pe el…barbatul visurilor mele, care ma asteapta cu o masa calda…
    Sunt o fata foarte curajoasa, foarte desteapta, foarte concreta si pragmatica. Mai ales foarte curajoasa. M-am descurcat excelent in viata asta, nu?
    Totusi, in fiecare seara, in patul meu rece, ma vad mancand struguri cu boabe mari si galbene, si adorm dorindu-mi sa ma trezesc intre perdele portocalii cu fluturi si flori. Si ma rog mie insami sa am curajul sa-mi doresc cu adevarat acei struguri, acel pahar cu vin, acel zambet de dimineata. Si ma mai rog sa nu fie niciodata prea tarziu si ca cineva sa aiba de o mie de ori mai mult curaj ca mine si sa-mi taie respiratia in fiecare clipa, de la inceputul inceputurilor, din clipa in care ma vede si banuie ca sub masca de acritura sunt chiar eu, calda si fericita, ca in pantofii de doamna se afla nisip fierbinte, si ca in mapa, printre contracte, machete si scheme se afla si pagina asta."

Singura exceptie in care tine e cazul in care baiatul e homosexual. Am vrut sa cred cu taria e exista relatie de prietenie intre o fata si un baiat. Am incercat asta de nenumarate ori. Mi-am dorit din tot sufletul ca totul sa mearga bine. Dar viata mi-a demonstrat ca nu poate exista. Dupa o perioada mai lunga sau mai scurta de timp, interveneau si sentimentele. Intotdeauna cineva incalca pactul. Si cel mai grav e ca sentimentul nu e mai niciodata reciproc. Si dintr-o data, brusc, totul se termina. Si dupa un timp te apuca un dor de persoana respectiva, de timpul petrecut cu el/ea si nu-ti ramane decat sa speri ca odata si odata sentimentele se vor dimunua sau chiar risipi si totul va fi ca "inainte". Dar chiar si in cazul asta, nimic nu mai e ca inainte. Tot timpul traiesti cu teama ca sentimentele pot reaparea. Experientele prin care am trecut eu au fost mult prea dureroase, chiar daca n-am fost niciodata persoana care s-a indragostit ci cea care a spus : gata! nu ne mai vedem. Dar dorul e mare, iar de suferit au amandoi. Bineinteles, unul mai mult ca celalalt. Offf….daca ati procedat in alt mod sau daca ati patit-o vreodata asemanator, astept comentariile voastre!